Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Buftea se implică în pregătirea angajaților printr-un program realizat pe fonduri europene
Spitalul din Buftea se implică în pregătirea angajaților printr-un program realizat pe fonduri europene, alături de spitale mari și cu renume din țară: Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj- Napoca.
Spitalul din Buftea este primul dintre parteneri care a început implementarea proiectului ”Dezvoltarea competențelor din domeniul sănătății în managementul pre și post natal al afecțiunilor cu impact asupra mortalității infantile”.
Dr. Adrian Marin, directorul medical al spitalului și coordonatorul proiectului spune că, în final, vor fi școliți 40 de angajați ai spitalului, asistente și medici. ”Am început cu prima serie de 14 asistente, apoi joi-vineri- sâmbătă intră a doua serie de 14 persoane. Vor fi 12 cursuri până în 2020 și cursanții vor merge și la Timișoara, Oradea sau Cluj, după cum cei de acolo vin aici, la Buftea. Cursul are și o zi de demonstrații practice. Sunt patru formatori – dr. Alexandru Matei, medic primar obstetrică – ginecologie, dr. Roxana Gherghe, medic specialist neonatologie, dr. Oana Neață, medic specialist neonatologie și Alexandru Daniceac, medic primar obstetrică – ginecologie. Însă, unul dintre scopuri ale acestor cursuri este și elaborarea a trei ghiduri de practică medical în domeniul sănătății femii și a copilului la care vor lucra cadre medicale din Spitalul Buftea”.
”Ca asistent medical generalist pe secția de neonatologie, adică în prima linie de primire a copiilor atunci când vin pe lume, desigur că vreau să fiu cât mai la curent cu tot ce se face în lume în domeniul neonatologiei”, spune Lina Tudorița, de 10 ani la Spitalul Buftea.
Asistentul coordonator Simona Mihalache lucrează de 28 de ani la Spitalul din Buftea și cu toate acestea dorinta de perfecționare nu i-a dispărut: ” Și medical, și financiar am avut toate posibilitățile aici, la Spitalul din Buftea. Avem dotări care rivalizează cu ale marilor spitale și suntem foarte bine cotați în clasamentul spitalelor. Sunt absolut convinsă că aceste cursuri îmi vor completa experiența.”
Managerul spitalului, Florentina Rudeanu: ” Cea mai mare valoare a spitalului pe care îl conduc sunt oamenii. Toți! Motiv pentru care am făcut și facem mereu eforturi în așa fel încât să fie cei mai buni. Acum, pe lângă acest curs, avem asistente plecate într-un schimb de experiență la Szeged în Ungaria’’.
La Spitalul de Obstetrică – Ginecologie din Buftea, printre analizele gratuite se pot face amniocenteza – testul prenatal prin care se pot depista aproape toate anomaliile cromozomiale, inclusiv sindromul Down, trisomia 13, trisomia 18 etc. De asemenea, pentru depistarea din timp a anomaliilor genetice, la Buftea se face dublul test pentru a obține informații despre sănătatea produsului de concepție cât mai devreme în sarcină și triplul test pentru depistarea riscului de anomalii cromozomiale fetale și a defectelor de tub neural (anomalii de dezvoltare a sistemului nervos). Nu în ultimul rând sunt gratuite și ecografiile de morfologii fetale de trimestrul I, II și III care ajută la depistarea unora dintre cele mai grave anomalii de care ar putea suferi viitorul copil.
Spitalul Județean Buftea a fost modernizat de Consiliul Județean Ilfov. Au existat, de asemenea, investiții majore în aparatură medicală de ultimă oră. Următorul proiect este cel de extindere a unității medicale.
Managerul spitalului, Florentina Rudeanu : ‘’Desigur, mergem în paralel cu profesionalizarea lor în vederea viitoarei extinderi a spitalului. Ne confruntăm cu o lipsă acută a spațiului, sunt cabinete de specialitate care funcționează în construcții modulare. Avem 2 săli de operații împărțite pe două etaje, la fel saloanele de terapie intensive. Ori, circuitul medical corect este altul, cu toate pe un etaj și asta ne dorim de la extinderea clădirii”.
Proiectul este acum în faza de studio de fezabilitate, iar nota de fundamentare prevede o clădire de 750 m2 amprentă la sol, trei etaje plus mansardă.
Sursa: Consiliul Județean Ilfov